Home Page of EastComfort Bucharest Apartments

Tag Archives: case batranesti

O fila de la sat

Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” este denumirea atribuită prin Hotărârea Guvernului României nr. 742/2003, art. 18 lit. instituției ce purta numele de Muzeul Satului, o creație a folcloristului și sociologului Dimitrie Gusti. Muzeul a fost inaugurat la 10 mai 1936, în prezența regelui Carol al II-lea al României, iar pentru public, pe 17 mai 1936,  fiind în prezent una dintre cele mai mari atracții turistice ale Bucureștiului.

Bucatarie de vara

bucatarie de vara

Planurile de amplasament au fost executate de scriitorul, dramaturgul, regizorul și scenograful Victor Ion Popa, iar fondurile financiare necesare au fost puse la dispoziție de Fundația Culturală Regală.

Gospodarie Fundu Moldovei

gosp-fundu-moldovei

Istoria Muzeului Național al Satului este o istorie a satelor răspândite pe teritoriul României care s-au format și s-au dezvoltat până în prezent.

Muzeul Satului este una din principalele atracții ale capitalei României, cunoscută fiind chiar și peste hotare.

inter1

El este amplasat într-o admirabilă zonă verde, pe malul lacului Herăstrău, adresa sa fiind: Șoseaua Kiseleff nr. 28-30, sector 1, București. Din Parcul Herăstrău există o poartă de acces în muzeu, Poarta Miorița.

Atmosfera se aseamănă mai mult cu cea a unui parc natural decât cu cea a unui muzeu, fiind reconstruite aproximativ toate elementele ce puteau aduce aminte de vremurile de demult și de atmosfera pitorească.

Gospodarie Jud Buzau

gosp-judbuzau

În muzeu există o umiditate ridicată de peste 80% și o temperatură care variază. Pe de altă parte există și riscul permanent al atacului biologic, cel mai periculos fiind constituit de Merulius Lacrymans pentru monumentele din lemn, dar și numeroase tipuri de insecte cum ar fi coleopterele pentru lemn și moliile pentru textile și blănuri.

Gospodarie Jud Suceava

gosp-judsuceava

Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” și-a obișnuit publicul vizitator cu noutăți în diferite segmente ale activității sale complexe, bogate și variate. Muzeul își anunță o nouă performanță, înscriindu-se în fruntea muzeelor în aer liber din țară, care au implementat noul și modernul sistem de supraveghere video, ceea ce conferă patrimoniului său, cuprins în expoziția în aer liber de arhitectură populară și în colecții, un plus de siguranță și securitate. Fotografierea și filmările profesionale în Muzeul Satului se realizează pe bază de programare prealabilă cu cel puțin o săptămână înaintea termenului solicitat, pe baza unui contract pus la dispoziție de muzeu. Conform art. 8, din Legea 182/2000 privind protejarea patrimoniului cultural național mobil, sunt interzise filmările în interiorul monumentelor din expoziția permanentă în aer liber de arhitectură vernaculară.

inter3

Monumentele, cu totul originale, oglindesc fidel viața tradițională românească, constituind și concepția muzeologică și de prezervare a patrimoniului construit; ele ilustrează traseul parcurs de la primele cercetări coordonate de Dimitrie Gusti până în prezent, drum presărat cu încă 18 muzee, care l-au luat ca punct de reper.

Aici au fost aduse din locurile de origine construcții țărănești. Interioarele construcțiilor au fost reconstituite și dotate cu obiecte autentice, specifice fiecărei zone etnografice și epoci de proveniență a monumentelor.

Viața în mediul rural și obiceiurile rurale au o însemnătate majoră în istoria României. În primele secole ale acestei ere, colonizarea romană a trebuit să aibă un caracter rural, iar înainte de prima jumătate a secolului trecut, XX, mare parte din populația României trăia la sat. Comunitățile rurale erau organizate în așa fel încât să satisfacă toate nevoile zilnice. Hainele erau făcute manual.

Gospodarie Jud Alba

gosp-judalba

Urmărind să ofere o imagine cât mai concludentă a vieții țăranilor, a spiritului lor de inventivitate, remarcabilului lor simț artistic, Muzeul Satului încearcă să reconstituie, într-un cadru natural generos, ambianța intimă a fiecărei locuințe și reușește acest lucru aducând, în jurul fiecărei gospodării, hambarele, grajdurile și celelalte acareturi, gardurile lucrate din lemn, nuiele sau chirpici, porțile modeste sau impunătoare, interioarele cu mobilierul specific, uneltele de munca, vasele, covoarele și alte țesături etc.

Echipele de specialiști și studenți, conduse de profesorii D. Gusti și H.H. Stahl, au achiziționat din satele cercetate construcții țărănești (case, anexe gospodărești, biserici, instalații tehnice) și obiecte de interior (mobilier, ceramică, țesături, unelte etc.), considerate ca reprezentative pentru locurile lor de origine.

Organizarea expoziției în aer liber conferă prin gruparea monumentelor după principiul geografic al provinciilor istorice (Transilvania, Banat, Oltenia, Muntenia, Dobrogea și Moldova), o foarte bună analiză comparativă a arhitecturii tradiționale românești. Pe aproximativ 20% din suprafața muzeului sunt amplasate anexe gospodărești, ateliere, biserici, mori, instalații tehnice, fântâni, un scrânciob precum și multe alte ustensile tradiționale adunate din gospodării provenind din diverse provincii ale României.

muz

http://www.eastcomfort.com/romania/bucarest/ap3-1r-appartment.en.html

Stay Connected! 😀

surse: en.wikipedia.org