Home Page of EastComfort Bucharest Apartments

Tag Archives: interbelic

Povestea Carului cu Bere

Povestea restaurantului din Bucuresti, in care au mancat la aceiasi masa George Cosbuc, Demi Moore, Rolling Stones

caru5

Povestea Carului cu Bere din Bucuresti nu concentreaza doar ultimii 20 de ani de capitalism, ci incepe cu 111 ani in urma, cand berea era adusa mesenilor cu carul tras de boi. Cu toate ca a ramas printre putinele restaurante cu traditie din Romania, doar proprietarii mai reusesc astazi sa il promoveze. Spre comparatie, distileriile sau berariile vechi din marile capitale europene, ca Praga, Berlin, Dublin sau Edinburgh sunt deja legende, fiind incluse fara ezitare in circuite nationale. In ultimii ani, Romania a fost invadata de restaurante de tip fast-food, care detin o cota importanta din piata totala de doua miliarde de euro, insa Caru’ cu Bere se mentine in topul incasarilor, cu peste cinci milioane de euro anual, nivel asemanator cu cel obtinut de competitorii care apeleaza la servirea rapida, restaurantul din magazinul Ikea si McDonald’s Unirii.

Daca in urma cu 100 de ani, clientii stateau la masa in apropierea lui George Cosbuc, Octavian Goga sau Barbu Delavrancea, din 2006 au mancat la mesele Carului cu Bere membrii trupei Rolling Stones, Demi Moore sau printul mostenitor al Japoniei, care au servit sarmale, mititei, carnati de Plescoi sau specialitatea casei ciolanul cu varza.

caru1

Atmosfera interbelica se simte de cum intri pe usa rotativa din lemn masiv a Carului cu Bere. Mesele din lemn vechi, tocite pe margini de coate, candelabrele, scarile sculptate in forma de spirala, cupolele inalte pictate in nuante de verde si ocru, cu insertii de auriu si rosu sau vitraliile reusesc aproape in totalitate sa transpuna pe oricine intr-o alta lume. Vestimentatia clientilor, paharele si sticlele branduite, purtate pe tavile ospatarilor, sau cateva vitrine frigorifice sunt insa elementele care amintesc ca ai intrat sa iei masa de pranz intr-unul din restaurantele Capitalei la inceput de 2010.

Berea casei direct din fabrica Tuborg

Cele mai comandate feluri de mancare sunt mititeii si ciolanul a carui portie de doua persoane costa 59 de lei. Cel mai scump fel de mancare este insa muschiul de vacuta care costa, in portie de 650 de grame, 88 de lei. Dintre beri, cea mai ceruta, in proportie de 95%, este berea casei Caru’ cu Bere pentru a carei fabricare restaurantul inchiriaza o zi pe luna fabrica Tuborg. “Intr-una din zile, fabrica Tuborg se opreste la 12 noaptea, se curata toate liniile, se igienizeaza, dupa care incepe procesul tehnologic pentru berea Caru’ cu Bere care dureaza pana a doua zi la 12 noaptea”, afirma Mischie.

caru2

La inceput, Caru cu Bere isi lua berea de la Bragadiru. Mischie cunoaste bine istoria berariei, pe care se pregateste sa o spuna la un pahar de apa minerala. “Discutiile cu mostenitorii cladirii pentru administrarea restaurantului au inceput din 2001, dar la vremea respectiva familia Mircea, proprietara cladirii, se afla in proces cu operatorii de atunci – Trocadero, companie care activeaza in domeniul restaurantelor cu actionar majoritar Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului (AVAS)”, povesteste Mischie, care, impreuna cu Dragos Petrescu, actionarul majoritar cu care administreaza si restaurantele City Grill, Hanu’ Berarilor, Buongiorno si Bundetot, a preluat operarea berariei in februarie 2006 si a redeschis Caru’ cu Bere la opt luni distanta dupa numeroase renovari, restaurari si dotari cu echipamente moderne a bucatariei care au costat in total pana la 1,3 mil. euro.

caru3

Caru’ cu Bere, construit in 1899 cu ajutorul unui imprumut ipotecar de Nicolae Mircea care venise din Ardeal in Bucuresti sa faca afaceri cu bere, a devenit la scurt timp locul de intalnire al oamenilor vremii, al pensionarilor din randul magistratilor, armatei sau literati, dar si al studentilor care primeau o masa gratuita pe zi. “Am pastrat multe scrisori pe care le-a primit bunicul de la parintii acelor studenti care doreau sa-i multumeasca pentru ajutorul de a-si tine copiii in scoala. Toti veneau sa bea o bere aici, iar angajatii aveau locuintele deasupra berariei. Lucrau la Caru’ cu Bere pana la pensie. Si familia mea a locuit aici din momentul in care a fost construita cladirea”, rememoreaza Nicolae Mircea, nepotul fondatorului Carului cu Bere, care ii poarta numele si care acum este proprietarul cladirii, alaturi de una dintre verisoarele sale. Nicolae Mircea mai coboara din cand in cand in restaurant, cand se afla in Bucuresti, comanda o cafea cu trei cutiute de lapte si se cufunda in muzica cantata live din restaurant. “Uneori parca sunt prea multi decibeli aici, mai ales in timpul programelor artistice”, observa Mircea in timp ce vorbeste despre atmosfera din Car de acum peste 60 de ani.

Caru’ cu Bere a fost mult mai mic la inceput, dar din 1926 a fost extins, construindu-se partea unde acum stau barul si scarile care duc la balcon. Deasupra sunt doua apartamente cu mai multe camere, care momentan sunt libere, dar care ar putea fi un butic hotel cu pana la 20 de camere, dupa parerea conducerii Trotter Prim, sau loc pentru diverse expozitii in viziunea boema a lui Nicolae Mircea. Povestile tatalui sau, Radu Mircea, care a preluat pentru o vreme conducerea restaurantului, i-au creionat lui Nicolae Mircea imaginea unei berarii in care “cheflii mai ramaneau dupa ora inchiderii si plecau pe usa din spate, unde de Craciun se facea o masa mare cu toti ospatarii care avea in capul mesei pe familia Mircea sau unde bacsisul se dadea dupa gradul de implicare. Oamenii stateau la coada sa fie asezati la masa unuia dintre cei mai vestiti chelneri si ii lasau bani in plus”.

in 1949 restaurantul a fost rechizitionat (masura exceptionala prin care un organ al administratiei de stat obliga pe cetateni la cedarea temporara a unor bunuri mobile sau imobile pentru nevoile statului), nu inainte ca familia Mircea sa fie obligata sa-si achite creditul ipotecar pe care il facusera in urma cu 50 de ani pentru constructia restaurantului.

car7

Caru’ cu Bere a devenit o cooperativa de pregatire a angajatilor din industria alimentara, care au ajuns sa locuiasca in apartamentele cladirii si sa lucreze in cadrul restaurantului.

Dupa prima renovare, din 1984, restaurantul a decazut. Operat de compania Trocadero, care mai detinea pe atunci restaurante ca Hanul lui Manuc sau Trocadero, cel care ulterior a devenit cazinou in zona Universitatii, unitatea a preluat o imagine prafuita. “O recenzie a acelei perioade spunea ca trebuie sa vizitezi neaparat la Caru’ cu Bere daca ajungi in Romania, dar sa nu stai, sa nu mananci aici. Gresia, care este facuta la Turda in 1920 si peste care au trecut milioane de oameni, a fost distrusa in unele parti. Ulterior am reusit sa o refacem, ba mai mult, am gasit intr-un depozit de la Hanul lui Manuc rezerve de gresie pe care le avem si acum. Placa are peste doi centrimetri inaltime si este colorata in profunzime pana jos. Peretii erau afumati, pe alocuri mucegaiti”, spune Daniel Mischie.

Mircea Nicolae caracterizeaza atmosfera acelei perioade ca fiind “trista”. “Ospatarii aveau la dispozitie un televizor in fata caruia stateau toata ziua in asteptarea clientilor. Restaurantul era gol de cele mai multe ori, insa.”

Demersurile pentru reintrarea in posesie au inceput din 1990, dupa noua ani s-a terminat procesul, Mircea Nicolae a fost recunoscut ca mostenitor, dar pana in 2006 a durat punerea in posesie a restaurantului. In momentul in care Dragos Petrescu si Daniel Mischie au preluat operarea restaurantului, Mircea Nicolae mai purta discutii cu alte companii care voiau sa preia spatiul. “Am primit oferte de milioane de dolari, dar Caru’ cu Bere nu este de vanzare. I-am ales pe cei doi sa opereze restaurantul pentru ca auzisem ca sunt tineri si sunt profesionisti”, spune Mircea, care a incheiat un parteneriat cu Trotter Prim pe 10 ani.

In 2006 a avut loc restaurarea restaurantului. “Nu am modificat absolut nimic. Peretii au trebuit in mare parte sa fie stersi si repictati dupa poze, recenzii de la Ministerul Culturii pentru ca erau mucegaiti sau pictati cu var. Mare parte din mobilier este cel din 1924 si unde este curbat este tocit de coate”, explica Mischie.

Opt luni a durat consolidarea restaurantului, pe santier lucrand 120 de muncitori. Pictorul (acelasi care a participat si la prima renovare), constructorii sau restauratorii au fost acreditati de Ministerul Culturii pentru a putea lucra la Caru’ cu Bere.

Din perioada comunista nu au mai pastrat aproape nimic, in afara de nea Ion, ospatar care lucreaza aici de peste 40 de ani. In varsta de 56 de ani, nea Ion a trecut de-a lungul timpului de la comanda tinuta minte la comanda scrisa pe carnetel, iar astazi lucreaza cu un POS. Nu prea s-a acomodat, “dar este o obligatie morala pentru noi ca nea Ion sa beneficieze de un tratament special”, dupa cum spune Mischie.

Acum localul este unul foarte cautat atat pentru atmosfera cat si pentru serviciile pe care le ofera.

Recomnadam sa faceti rezervare in prealabil:0726 282 373 Restaurant Caru cu Bere, zona centrul Vechi, Strada Stavropoleos 5

https://www.carucubere.ro/

Surse: Articol scris de Cristina Stoian, preluat din Ziarul Financiar.

http://www.zf.ro

http://www.eastcomfort.com/

Stay connected! 😀

Locuri ascunse din Bucuresti

Capitala ascunde o mulţime de locuri cu adevărat frumoase în spatele cărora se află poveşti mai puţin  cunoscute.
Casa Melik, cea mai veche locuinţă a Capitalei

Pe o stradă îngustă din Bucureşti se găseşte încă cea mai veche clădire locuibilă, după cum apreciază istoricii. Casa Melik, aşa cum se numeşte construcţia, a fost ridicată pe uliţa Spătatului şi are puţin peste 250 de ani. Tot ce se ştie despre primul om care a locuit în vechea clădire este faptul că a fost un boier spătar, dar numele lui nu s-a păstrat în niciun document.

casa melik

Casa a fost ridicată special pentru el, dar în 1815, atunci când acesta a murit, construcţia a rămas moştenire urmaşilor boierului. Aceştia au vândut-o unui negustor armean pentru o sumă substanţială la acea vreme, 1.400 de taleri. Astăzi, casa păstrează o parte din parfumul vechiului Bucureşti, fiind considerată una dintre cele mai frumoase construcţii-monument, dar se numără şi printre cele mai frumoase locuri ascunse din Bucureşti.

Scara care duce spre fosta insulă a Bucureştiului, printre cele mai frumoase locuri ascunse din Bucureşti

În urmă cu ani buni, Dâmboviţa curgea prin jurul Patriarhiei, iar dealul pe care noi îl vedem astăzi era un fel de insulă în Capitală. Dealul Patriarhiei din Capitală este o zonă a oraşului încărcată de istorie. Încă de la urcarea pe deal, o parte a străzii este pavată cu pietre care astăzi spun povestea unui Bucureşti pierdut. Strada care conduce către Patriarhie a fost decorată cu aceste pietre în perioada interbelică, la ordinul primarului de la acea vreme din Capitală. „Pietrele datează din anii ’30. Toate trotuarele din perioada interbelică au fost pavate aşa de primarul Dobrescu. Se pare că este ultima stradă care mai are acest pavaj şi este monument istoric“, au declarat reprezentanţii Asociaţia Română pentru Cultură, Educaţie şi Normalitate (ARCEN), cei care organizează trasee culturale prin Capitală.

Deşi Dealul Patriarhiei este foarte cunoscut, nu mulţi sunt cei care ştiu că din Mahalaua Flămânda se putea ajunge la Patriarhie pe o scară construită între două vechi case din Bucureşti. Astăzi, scara a rămas în picioare şi este considerată de cei care locuiesc în zonă ca fiind un loc foarte frumos şi încărcat de istorie, numărându-se printre cele mai frumoase locuri ascunse din Bucureşti.

Schitul Darvari, o oază de linişte în centrul Capitalei

schitul-darvari

Chiar în centrul Capitalei, pe străduţele mici şi răcoroase din apropierea Grădinii Ioanid, se află Schitul Darvari, lăcaş de cult ascuns de ochii trecătorilor grăbiţi. Ansamblul, mărginit de un gard de piatră alb este o adevărată oază de linişte şi unul dintre cele mai frumoase locuri ascunse din Bucureşti.

Schitul Darvari a fost ridicat în anul 1834, de către Mihail Darvari şi soţia sa Elena. În acele vremuri, aici era doar o biserică mică, din lemn, care servea ca loc de rugăciune pentru membrii familiei ctitorilor. Schitul a căpătat forma actuală în 1934 după planurile arhitectului Gheorghe Simotta, în timp ce interiorul a fost pictat în frescă de Iosif Keber.   În timp, Schitul Darvari a trecut prin numeroase schimbări,  fiind inclusiv reconstruit din temelii în perioada interbelică.  Din anul 1992, Schitul Darvari este declarat monument istoric, iar mănăstirea a fost renovată de mai multe ori, chiliile şi biserica au fost refăcute şi pictate în întregime. La Schitul Darvari, credincioşii mai pot admira şi clopotniţa, magazinul cu obiecte religioase şi un mic paraclis de rugăciune.

Xenofon, strada pe care n-a mers niciodată vreo maşină

În jur de 70 de trepte, o parte dintre acestea vizibil afectate de trecerea timpului, şi o plăcuţă metalică pe care stă scris „Xenofon“. Aşa începe o filă din povestea Bucureştiului, scrisă în urmă cu sute de ani, atunci când a fost construită singura stradă în trepte din oraş. La capătul ei, un palat de pe vremea lui Carol I, transformat astăzi într-un hotel de lux celebru.

xenofon

În apropierea Parcului Carol din Capitală există o stradă îngustă pe care niciodată nu a mers nicio maşină. Din când în când, oamenii din zonă mai urcă sau mai coboară pe străduţă fără să dea prea mare importanţă betonului încărcat de istorie pe care calcă. Strada Xenofon este considerată singura în trepte din Bucureşti şi ar fi fost construită în urmă cu peste 200 de ani. De atunci şi până astăzi, treptele străzii s-au deteriorat, asfaltul s-a fisurat sau chiar s-a rupt, dar o parte din parfumul de odinioară a rămas în atmosfera locului. După ce urci toate treptele ajungi în capătul străzii, acolo unde o bijuterie veche de peste 100 de ani, restaurată şi modernizată, constrastează puternic cu lumea lăsată „la poalele străzii“. Practic, strada în trepte este un tunel care te conduce către o lume nouă, plină de şarm şi eleganţă.

 Palatul Suter, bijuteria din capătul treptelor

Palatul Suter, botezat acum Carol Parc Hotel, a fost construit la începutul secolului trecut de arhitectul german Adolf Suter. Istoricul Dan Falcan spune că în apropierea palatului se află cartierul Gramont, locul în care şi arhitectul german deţinea teren în urmă cu peste 100 de ani.

„Construcţia cartierului Gramont, cuprins între bulevardul Regina Maria şi Parcul Carol, a început prin 1893. Aici era un loc gol, nu erau construcţii“, zice Falcan. Câţiva ani mai târziu, în 1904, cartierul de case era în mare parte construit, doar pe alocuri mai făcându-se mici lucrări. În schimb, Palatul Suter, a început să prindă viaţă în anul 1902, pe Dealul Filaretului, cel mai înalt punct natural din Bucureşti şi a fost gata patru ani mai târziu.A fost restaurat şi modernizat de-a lungul vremii, iar astăzi este cunoscut ca un hotel extrem de elegant şi rafinat din Capitală.

suter

Castelul Ţepeş, copia Cetăţii Poenari

În clasamentul propus de noi cu cele mai frumoase locuri ascunse din Bucureşti includem şi Castelul Ţepeş, o copie fidelă a cetăţii Poenari. Nu este vechi de şase secole, ci are doar puţin peste o sută de ani şi a fost construit de către regele Carol I (aprilie 1866 – 10 octombrie 1914), un iubitor al lui Vlad Ţepeş. Castelul a fost inaugurat în anul 1906 în cadrul Expoziţiei Generale a României, organizată în Parcul Carol cu ocazia aniversării a 40 de ani de domnie a regelui. Prin Expoziţia Generală a României, autorităţile de la Bucureşti au vrut să arate vizitatorilor, printre care mulţi străini, modul în care a progresat România în perioada 1866 – 1906.

castelul-tepes
Castelul a fost ridicat după planurile arhitecţilor Ştefan Burcuş şi V. Ştephănescu reproducând, la o scară mai mică, Cetatea Poenari. Astfel, Carol I a comandat ca în turnul fortăreţei, înalt de 23 de metri şi cu un diametru de 9 metri, să fie montat un rezervor de apă din fontă. Printr-o scară de lemn, în spirală, se urcă pe o platformă de unde, din turn, se poate admira Parcul Carol şi panorama Bucureştilor. Un contrafort puternic, terminat cu un pridvor de lemn, susţine turnul ca să nu se prăbuşească, iar în dreapta se află un zid crenelat de piatră, terminat în colţ cu un alt turn de dimensiuni mai mici. Toată construcţia a fost îmbrăcată în piatră şi în cărămidă roşie.

www.eastcomfort.com

Stay connected!:D

Surse: adevarul.ro

Palatul Sutu

Palatul Suţu este una dintre cele mai vechi reşedinţe aristocratice din Bucureşti şi unul dintre puţinele imobile, care au rămas nemodificate de mai bine de 150 de ani. A fost construit de Costache Suţu după planurile arhitecţilor Conrad Schwink şi Johann Veit între anii 1833+1835.

Interiorul palatului a fost proiectat în anul 1862 de Karl Storck, recunoscut sculptor şi artist decorator. Este amenajată scara de acces la etaj, desfăcută monumental în două braţe iar problema de perspectivă a fost deschisă prin montarea în peretele din faţă a unei oglinzi adusă de la Murano şi prinsă într-un frumos ancadrament. Deasupra oglinzii se află medalionul sculptat în lemn al Irinei Suţu, soţia proprietarului.

A doua jumătate a secolului al XIX-lea a fost perioada de glorie a Palatului Suţu, aici organizându-se primul bal al fiecarui an, în februarie. Grigore Suţu (1819-1893) şi soţia sa Irina, fiica marelui bancher Ştefan Hagi Moscu, s-au preocupat să păstreze ambianţa unei reşedinte aristocratice. Ei au adăugat marchiza susţinută de piloni de fier, creându-se astfel un elegant peron de intrare.

A fost reşedinţă particulară pînă la începutul secolului XX. Palatul Suţu devine noul sediu al Muzeului Municipiului Bucureşti începînd cu anul 1956. Restaurat între anii 1956 şi 1958, palatul se deschide pentru public la 23 ianuarie 1959. De atunci găzduieşte expoziţii având ca tematică istoria oraşului Bucureşti, valorificând un patrimoniu de excepţie provenit din cercetări arheologice, donaţii şi achiziţii realizate cu fonduri asigurate an de an de Primăria Capitalei.

Momentan, expozitia permanenta a Palatului este inchisa pana in 30Aprilie 2015 pentru reamenajare.

Palatul Sutu Palatul Sutu Palatul Sutu Palatul Sutu Palatul Sutu

Stay connected! 😀

http://www.eastcomfort.com/romania/bukarest/ap43-2r-apartment.en.html

Surse: muzeulbucurestiului.ro

Bucurestii Vechi si Noi: Magazinul Victoria

mv1

Magazinul Victoria se află pe Calea Victoriei, la intersecția cu Strada Lipscani, lângă Poliția Capitalei, în clădirea care a găzduit în perioada interbelică Galeriile Lafayette.

Construit în 1928 în stilul Art Deco, după planurile arhitectului Herman Clejan, pe locul unde își avusese sediul cunoscuta librărie Socec, magazinul a fost denumit atunci ”Galeries Lafayette” , după numele celebrului magazin din Paris construit în 1912. A fost primul mare magazin universal din România, după modelul magazinelor cu spații mari de expunere din Paris, prin comparație cu prăvăliile mici, tradiționale, din București. Era un magazin modern, luxos, dotat cu lift, având în interior coloane și pe jos marmură.

Luxosul magazin s-a bucurat în perioada interbelică de o reclamă pe măsură, prin afișe, ziare, reviste, radio.

Astfel, spre exemplu, o reclamă din 1937 descria ”Galeries Lafayette” ca ”unicul magazin occidental din țară”, ”Magazin de încredere unde găsiți tot ce vă trebue”, respectiv ”mărfuri de primă calitate cu prețuri eftine și fixe”. Reclama îi informa pe cei dornici să viziteze magazinul că în cele peste 70 de raioane pot fi găsite confecții, blănuri, bijuterii, parfumuri și articole de toaletă, galanterie fină bărbătească, articole de sport, covoare, linoleum, lenjerie, mătăsuri, toate purtând ”pecetea rafinamentului parisian și a bunului gust”. ”Magazinul Galeries Lafayette este aprovizionat din timp de centrala din Paris cu mărfuri de ultimă modă”, mai menționa reclama din 1937. De asemenea, într-un almanah realizat de Magazinul universal Galeries Lafayette în anul 1939 sunt prezentate și imagini cu numeroasele departamente, printre care și cel de jucării.

mv2

După naționalizare, în 1948, magazinul a primit numele Victoria, iar mai târziu a devenit cunoscut prin sloganul ”Magazinul Victoria, 50 de magazine într-unul singur”. Magazinul, cu scară rulantă, bine aprovizionat, avea la parter și etaje raioane a căror repartizare s-a păstrat, în mare, și în ziua de azi: la parter — bijuterii, parfumerii, electrocasnice ș.a.; la etaje — articole pentru copii și tineret, femei, bărbați; stofe, țesături, artizanat, articole de uz casnic ș.a.

Magazinul Victoria a fost grav afectat în 1979 de un puternic incendiu.

După 1990 a fost renovat, cea mai recentă renovare având loc în 2001. Suprafața totală a magazinului este de 13.000 de metri pătrați.

Astăzi, la parterul magazinului se află standuri cu bijuterii, parfumerii, artizanat și suveniruri din România, marochinărie, pălării, eșarfe, sticlărie, porțelanuri, la etajul 1 se află standuri cu articole pentru femei (încălțăminte, marochinărie, pălării, lenjerie), precum și mercerie, garnituri de pat, țesături, articole de uz casnic, la etajul doi se găsesc articole pentru bărbați, la etajul trei — articole pentru nou-născuți, copii, tineret, jucării—, iar la etajul patru diverse articole pentru femei, lenjerie, blănărie. În fine, la etajul cinci se află standuri cu decorațiuni interioare, electrocasnice, metraje, perdele, covoare, garnituri de pat, costume și rochii pentru ocazii, precum și un mic atelier de retușuri și croitorie. Pe scările interioare ale magazinului, care păstrează vechea marmură roșie, se află vitrine în care sunt expuse diverse articole.

http://www.eastcomfort.com/romania/bucharest/ap5-2r-apartment.en.html

Stay connected! 😀

Surse:.bucurestiivechisinoi.ro

agerpres.ro