Home Page of EastComfort Bucharest Apartments

Category Archives: regim hotelier - Page 3

Locuri ascunse din Bucuresti

Capitala ascunde o mulţime de locuri cu adevărat frumoase în spatele cărora se află poveşti mai puţin  cunoscute.
Casa Melik, cea mai veche locuinţă a Capitalei

Pe o stradă îngustă din Bucureşti se găseşte încă cea mai veche clădire locuibilă, după cum apreciază istoricii. Casa Melik, aşa cum se numeşte construcţia, a fost ridicată pe uliţa Spătatului şi are puţin peste 250 de ani. Tot ce se ştie despre primul om care a locuit în vechea clădire este faptul că a fost un boier spătar, dar numele lui nu s-a păstrat în niciun document.

casa melik

Casa a fost ridicată special pentru el, dar în 1815, atunci când acesta a murit, construcţia a rămas moştenire urmaşilor boierului. Aceştia au vândut-o unui negustor armean pentru o sumă substanţială la acea vreme, 1.400 de taleri. Astăzi, casa păstrează o parte din parfumul vechiului Bucureşti, fiind considerată una dintre cele mai frumoase construcţii-monument, dar se numără şi printre cele mai frumoase locuri ascunse din Bucureşti.

Scara care duce spre fosta insulă a Bucureştiului, printre cele mai frumoase locuri ascunse din Bucureşti

În urmă cu ani buni, Dâmboviţa curgea prin jurul Patriarhiei, iar dealul pe care noi îl vedem astăzi era un fel de insulă în Capitală. Dealul Patriarhiei din Capitală este o zonă a oraşului încărcată de istorie. Încă de la urcarea pe deal, o parte a străzii este pavată cu pietre care astăzi spun povestea unui Bucureşti pierdut. Strada care conduce către Patriarhie a fost decorată cu aceste pietre în perioada interbelică, la ordinul primarului de la acea vreme din Capitală. „Pietrele datează din anii ’30. Toate trotuarele din perioada interbelică au fost pavate aşa de primarul Dobrescu. Se pare că este ultima stradă care mai are acest pavaj şi este monument istoric“, au declarat reprezentanţii Asociaţia Română pentru Cultură, Educaţie şi Normalitate (ARCEN), cei care organizează trasee culturale prin Capitală.

Deşi Dealul Patriarhiei este foarte cunoscut, nu mulţi sunt cei care ştiu că din Mahalaua Flămânda se putea ajunge la Patriarhie pe o scară construită între două vechi case din Bucureşti. Astăzi, scara a rămas în picioare şi este considerată de cei care locuiesc în zonă ca fiind un loc foarte frumos şi încărcat de istorie, numărându-se printre cele mai frumoase locuri ascunse din Bucureşti.

Schitul Darvari, o oază de linişte în centrul Capitalei

schitul-darvari

Chiar în centrul Capitalei, pe străduţele mici şi răcoroase din apropierea Grădinii Ioanid, se află Schitul Darvari, lăcaş de cult ascuns de ochii trecătorilor grăbiţi. Ansamblul, mărginit de un gard de piatră alb este o adevărată oază de linişte şi unul dintre cele mai frumoase locuri ascunse din Bucureşti.

Schitul Darvari a fost ridicat în anul 1834, de către Mihail Darvari şi soţia sa Elena. În acele vremuri, aici era doar o biserică mică, din lemn, care servea ca loc de rugăciune pentru membrii familiei ctitorilor. Schitul a căpătat forma actuală în 1934 după planurile arhitectului Gheorghe Simotta, în timp ce interiorul a fost pictat în frescă de Iosif Keber.   În timp, Schitul Darvari a trecut prin numeroase schimbări,  fiind inclusiv reconstruit din temelii în perioada interbelică.  Din anul 1992, Schitul Darvari este declarat monument istoric, iar mănăstirea a fost renovată de mai multe ori, chiliile şi biserica au fost refăcute şi pictate în întregime. La Schitul Darvari, credincioşii mai pot admira şi clopotniţa, magazinul cu obiecte religioase şi un mic paraclis de rugăciune.

Xenofon, strada pe care n-a mers niciodată vreo maşină

În jur de 70 de trepte, o parte dintre acestea vizibil afectate de trecerea timpului, şi o plăcuţă metalică pe care stă scris „Xenofon“. Aşa începe o filă din povestea Bucureştiului, scrisă în urmă cu sute de ani, atunci când a fost construită singura stradă în trepte din oraş. La capătul ei, un palat de pe vremea lui Carol I, transformat astăzi într-un hotel de lux celebru.

xenofon

În apropierea Parcului Carol din Capitală există o stradă îngustă pe care niciodată nu a mers nicio maşină. Din când în când, oamenii din zonă mai urcă sau mai coboară pe străduţă fără să dea prea mare importanţă betonului încărcat de istorie pe care calcă. Strada Xenofon este considerată singura în trepte din Bucureşti şi ar fi fost construită în urmă cu peste 200 de ani. De atunci şi până astăzi, treptele străzii s-au deteriorat, asfaltul s-a fisurat sau chiar s-a rupt, dar o parte din parfumul de odinioară a rămas în atmosfera locului. După ce urci toate treptele ajungi în capătul străzii, acolo unde o bijuterie veche de peste 100 de ani, restaurată şi modernizată, constrastează puternic cu lumea lăsată „la poalele străzii“. Practic, strada în trepte este un tunel care te conduce către o lume nouă, plină de şarm şi eleganţă.

 Palatul Suter, bijuteria din capătul treptelor

Palatul Suter, botezat acum Carol Parc Hotel, a fost construit la începutul secolului trecut de arhitectul german Adolf Suter. Istoricul Dan Falcan spune că în apropierea palatului se află cartierul Gramont, locul în care şi arhitectul german deţinea teren în urmă cu peste 100 de ani.

„Construcţia cartierului Gramont, cuprins între bulevardul Regina Maria şi Parcul Carol, a început prin 1893. Aici era un loc gol, nu erau construcţii“, zice Falcan. Câţiva ani mai târziu, în 1904, cartierul de case era în mare parte construit, doar pe alocuri mai făcându-se mici lucrări. În schimb, Palatul Suter, a început să prindă viaţă în anul 1902, pe Dealul Filaretului, cel mai înalt punct natural din Bucureşti şi a fost gata patru ani mai târziu.A fost restaurat şi modernizat de-a lungul vremii, iar astăzi este cunoscut ca un hotel extrem de elegant şi rafinat din Capitală.

suter

Castelul Ţepeş, copia Cetăţii Poenari

În clasamentul propus de noi cu cele mai frumoase locuri ascunse din Bucureşti includem şi Castelul Ţepeş, o copie fidelă a cetăţii Poenari. Nu este vechi de şase secole, ci are doar puţin peste o sută de ani şi a fost construit de către regele Carol I (aprilie 1866 – 10 octombrie 1914), un iubitor al lui Vlad Ţepeş. Castelul a fost inaugurat în anul 1906 în cadrul Expoziţiei Generale a României, organizată în Parcul Carol cu ocazia aniversării a 40 de ani de domnie a regelui. Prin Expoziţia Generală a României, autorităţile de la Bucureşti au vrut să arate vizitatorilor, printre care mulţi străini, modul în care a progresat România în perioada 1866 – 1906.

castelul-tepes
Castelul a fost ridicat după planurile arhitecţilor Ştefan Burcuş şi V. Ştephănescu reproducând, la o scară mai mică, Cetatea Poenari. Astfel, Carol I a comandat ca în turnul fortăreţei, înalt de 23 de metri şi cu un diametru de 9 metri, să fie montat un rezervor de apă din fontă. Printr-o scară de lemn, în spirală, se urcă pe o platformă de unde, din turn, se poate admira Parcul Carol şi panorama Bucureştilor. Un contrafort puternic, terminat cu un pridvor de lemn, susţine turnul ca să nu se prăbuşească, iar în dreapta se află un zid crenelat de piatră, terminat în colţ cu un alt turn de dimensiuni mai mici. Toată construcţia a fost îmbrăcată în piatră şi în cărămidă roşie.

www.eastcomfort.com

Stay connected!:D

Surse: adevarul.ro

Therme Bucuresti

ag

Romania detine o treime din izvoarele termale si minerale ale Europei. Un potential imens, din ce in ce mai bine speculat de investitori. La randul lor, turistii revin in statiunile balneoclimaterice consacrate precum Baile Herculane, Calimanesti, sau Baile Felix.

t2

Therme Bucureşti, centrul de wellness, relaxare şi entertainment bazat pe ape termale a fost deschis la Baloteşti, lângă Bucureşti, după o investiţie de peste 50 milioane euro, estimează că va avea între 800.000 şi 1 milion de vizitatori pe an.

Construcţia centrului a început în octombrie 2013, investiţia aparţinând grupului austriac A-Heat.

Potrivit dezvoltatorilor, Therme Bucureşti este cel mai mare centru european de wellness, relaxare şi entertainment bazat pe ape termale. Investiţia a fost dezvoltată pe un teren de 250.000 mp, are o suprafaţă totală de peste 30.000 mp şi o capacitate de 4.000 de persoane simultan.

t1

La Therme Bucuresti, apa geotermala este adusa la suprafata de la o adancime de peste 3.100 de metri. Forajul este o dubla premiera pentru Romania moderna, pentru ca este cel mai adanc foraj de apa termala realizat dupa 1989 si foloseste o tehnica revolutionara, care pastreaza toate calitatile fizice si chimice ale apei, pana la suprafata. Noutatea absoluta din zona Spa & Wellness este oferita de cele sase saune tematice si o baie de aburi.

t3

t6

Zona Galaxy din cadrul Therme Bucuresti detine cel mai spectaculos sistem de tobogane indoor din Centrul si Sud-Estul Europei. Lungimea totala a acestora este de 1,5 kilometri, iar zonele de plecare au o inaltime de pana la 14 metri, ele fiind concepute pentru a oferi multiple ocazii de entertainment pentru toate varstele. Zona cuprinde 16 tobogane, dintre care 7 pentru copii, 2 tobogane care ‘strapung’ acoperisul cladirii, tobogane interactive cu jocuri de lumini sau ‘Racer’, unde pot concura pana la 3 participanti simultan, precum si ‘Crazy River’, cu un volum de apa de peste 2.500 mc/ora.

pis22

In zona relaxarii, au fost aduse peste 800.000 de plante. Sute de palmieri inconjoara piscina principala. Aici gasim cea mai mare piscina cu valuri din Romania si 16 tobogane. In zona de rasfat, vizitatorii au de ales dintr-o varietate de saune tematice si o piscina cu seleniu.

Preturile variaza in functie de zona si de perioada petrecuta si le puteti gasi pe site-ul oficial.

Programul este urmatorul:

Luni – Joi: 09:30 – 23:30
Vineri – Duminica 08:00 – 01:00

www.eastcomfort.com

Surse: http://stirileprotv.ro/

www.descopera.ro

Sarbatori Fericite!!

Si iata-ne in preajma Craciunului, in perioada cea mai frumoasa a anului, in luna cadourilor, in luna in care lumea freamata de zor si orasul e impodobit cu luminite frumos colorate, in luna in care zambetul e gratis si parca dam atentie mai mare celui de langa noi.

Ce facem in aceasta perioada in Bucuresti, pe langa sarmale, cozonaci, racituri.. ne mai si plimbam, sa mai vedem o piesa de sezon la teatru, un concert bun sau o bere cu prietenii sa mai destindem atmosfera…;)

Pe unde? Pai, avem targul de Craciun si avem spectacole.

Este o perioada incarcata de multa energie pozitiva si echipa EastComfort va ureaza Sarbatori Fericite si tot ce va doriti! Ganduri frumoase si fapte pe masura!

Craciun Fericit si Un An Nou plin de realizari si impliniri!

http://bucharestchristmasmarket.ro/

Bucharest-Christmas-Market_1

Sursa: fotoStefan.ro

infomusic.ro

http://www.infomusic.ro/concerte-2015-decembrie/

http://www.eastcomfort.com/

Incursiune in Bucurestii Vechi- Hanul cu Tei

Hanul cu Tei este unul din puținele hanuri vechi care mai există din centrul Bucureștiului.

A fost construit în anul 1833 de către Anastasie Hagi, Gheorghe Polizu și Ștefan Popovici, pe strada Lipscani. Era cunoscut și sub numele de Hanul de pe Ulița cea mare a Marchitanilor. Este singurul han istoric din București care și-a păstrat forma de origine. La intrarea de pe strada Blănari încă se poate vedea „sigiliul” primilor proprietari: „A.P.” și „S.P.”

Fiecare proprietar avea 14 magazine, situate în partea de sus a pivnițelor cu boltă. Doar trotuarul și camera gardianului erau proprietate comună. Negustori importanți ai vremii respective au locuit în acest han, printre care și Constantin Anastasiu, care a înființat magazinul „La Vulturul de Mare cu Peștele în Ghiare”, clădire care încă există, fiind transformată într-o bancă, aproape de magazinul Cocor.

Astăzi, fostul han este un loc unde se organizează diverse galerii de artă, iar în pivniță a fost deschis un bar. Porțile sale de fier bogat ornamentate oferă acces atât de pe strada Lipscani, cât și de pe Blănari. De asemenea, fațada de sticlă a hanului este tipică Țării Românești.

hantei3 hantei2 hantei1

Ansamblul de arhitectură „Hanul cu Tei” este înscris pe Lista monumentelor istorice 2010 – Municipiul București .

http://www.eastcomfort.com/romania/bucharest/ap22-2r-apartment.en.html

Stay connected! 😀

Surse: www.wikipedia.org

O cafea, va rog!

De vorbă cu Gheorghe Florescu, autorul cunoscutei cărţi “Confesiunile unui cafegiu”

După o viaţă de om trăită şi învârtită în jurul cafelei (de la vârsta de 8 ani, pe când ucenicea la mentorul său, armeanul Avedis Carabelaian, şi până la cei 69 de ani, pe care-i va împlini în curând), Gheorghe Florescu pare el însuşi compus din cele mai aromate, rare şi rafinate boabe de cafea din lume. Este o adevărată enciclopedie în materie, putând povesti ore în şir de la primii zori ai descoperirii şi preparării magicei licori şi până la marii oameni ai lumii pasionaţi în exces de parfumata fiertură. Şi dacă, totuşi, nu poate divulga secretul profesional propriei reţete de preparare a cafelei, se bucură, în schimb, să vă arate cum se poate pregăti cea mai minunată ceaşcă de cafea cu mijloacele pe care le aveţi la îndemână.

Cafegiul FLORESCU

Atenţie! “Bărbatul trebuie să facă soţiei cafeaua”

Când intri în micuţa prăvălie situată în Piaţa Rosetii din Bucureşti, olfactiv, simţi cum te dezmiardă zeci de arome amestecate ce te fac să inspiri cu nesaţ aerul dens, îngemănat cu parfumul boabelor de cafea proaspăt prăjite şI depozitate în cilindri de sticlă. Abia apoi, vizual, realizezi că nu eşti departe de-a crede că ai intrat în peştera comorilor lui Ali Baba. Alune, fistic, şerbet, dulceţuri, băuturi fine, fac ca papilele gustative s-o ia razna, creând pofte de nestăvilit. Dincolo de tejghea, coborât parcă din poveştile cu Harun-al-Rashid, ca un “calif” al cafelei, sau ca un pezevenghi moş Cadâr, din piesa “Tache, Ianche şI Cadâr” a lui Victor Ion Popa, stă Gheorghe Florescu gata să interacţioneze amical şI şăgalnic cu oricare client intrat pe uşă. “Negustorul ideal este pentru Jurnalul Naţional”, versifică vesel la moment cafegiul. Cum “la aşa ceva e imposibil să spui nu” (ca într-un vers al lui Alexandru Andrieş, ce stă înrămat la loc de cinste pe unul din pereţii cafenelei), cafeaua se acceptă şI se porneşte discuţia. “Minunat şI recomandat este ca bărbatul să facă iubitei sau soţiei cafeaua de dimineaţă! Să ştiţi de la mine: cafeaua fidelizează cuplul. ŞI să nu-mi spună nici un bărbat că nu se pricepe, fiindcă numai dacă nu vrea sau nu are dragoste de parteneră nu poate surprinde plăcut, după o noapte furtunoasă, cu o ceaşcă de cafea preparată în buza zilei! Mulţi asociază cafeaua cu ţigara. Dar, aşa cum un vin bun nu trebuie stricat cu apă minerală, nici gustul cafelei nu trebuie alterat cu fumul de ţigară. Însă asta e treaba fiecăruia, eu n-am fumat niciodată, dar cafea beau de la 8 ani”.

Secretul preparării cafelei la domiciliu

Comerciant de-o viaţă, a învăţat că sunt clienţi care ar oferi de la 15 lei până la 160  lei pe 100g de cafea şI cunoscători care ar cumpăra o sticlă de Brandy Ararat Divin chiar şI la preţul de 2.400 lei, produse care de găsesc la vânzare în cafeneaua sa. De aceea lucrează pentru toate buzunarele şI pentru toate mofturile. “Preţul oglindeşte întotdeauna calitatea, sunt preţuri internaţionale.

Dar vreau să spun cum se face cea mai bună cafea, din cafeaua pe care o are omul acasă, o cafea normală la ibric. Se ia ibricul şi se măsoară apa cu ceaşca cu care se bea cafea, cam 50 ml. Se pune la fiert. Dacă se bea cu zahăr, se pune o linguriţă rasă. Dacă se bea cu miere, se pune mierea la sfârşit, mierea nu trebuie fiartă. Când apa ajunge la o temperatură călduţă, ca de făcut pâine, atunci se pun două linguriţe de cafea (pentru fiecare ceaşcă) nici pline cu vârf nici rase, obişnuite. Se amestecă şi se lasă să fiarbă până când devine fiertura mai vârtoasă, dar să nu ajungă să dea în clocot. Se mai ia un vârf de linguriţă de cafea şi se presară ca o ploaie, cum ai pune zahăr pudră peste o gogoaşă. Acest vârf de linguriţă presărat reprezintă marele secret al unei cafele de excepţie la ibric! Se amestecă, se face un caimac deosebit care se pune, o lunguriţă-două, în ceşti. Cafeaua din ibric se lasă să fiarbă până dă în clocot şi se pune peste caimacul din ceaşcă.

Soliman Magnificul aşa făcea, învăţat de către un armean. Armenii domină lumea cafelei, sunt cei mai buni preparatori de cafea din lume”, încheie cu zâmbet larg Gheorghe Florescu. Iar noi am încălecat pe-o şa/Şi v-am spus povestea cafelei aşa.

Stay connected! 😀

http://www.eastcomfort.com/romania/bucarest/ap8-1r-appartment.en.html

Surse: http://jurnalul.ro/

Incursiune virtuala: Biblioteca Nationala

Biblioteca Națională a României (BNR, în trecut Biblioteca Centrală de Stat) este cea mai mare bibliotecă din România, aflată în București.

În trecut, biblioteca și-a avut sediul în centrul vechi al Bucureștiului, în Palatul Bursei, aproape de Piața Universității. De-a lungul timpului biblioteca a purtat diferite denumiri, în funcție de regimul politic și de puterile care s-au succedat pe parcursul celor peste 100 de ani de existență. Fondul bibliotecii este de aproximativ 13.000.000 de unități bibliografice cu caracter enciclopedic.

Conform istoricilor și cercetătorilor, Biblioteca Națională a României își are originea în Biblioteca Colegiului Sfântu Sava din București, una din cele mai vechi și reprezentative biblioteci din România.

După evenimentele din decembrie 1989, mai exact în ianuarie 1990, Biblioteca Centrală de Stat primește numele de Biblioteca Națională a României, denumire păstrată până astăzi.

Construcția noii clădiri a început în 1986, de pe vremea lui Nicolae Ceaușescu.

Noul sediu al Bibliotecii Naționale, din Bulevardul Unirii nr. 22, din București, a avut o istorie agitată după Revoluție.

Într-o primă fază, vor fi disponibile şapte din cele 14 săli de lectură şi spaţiile multifuncţionale, unde vor fi organizate diverse activităţi, precum expoziţii, conferinţe sau ateliere demonstrative, şi unde, în zonele special amenajate, va putea veni oricine are nevoie de un loc propice studiului, inclusiv grupuri de elevi şi studenţi care lucrează la proiecte comune.

Una dintre cele şapte săli de lectură este destinată special elevilor din ciclul primar şi gimnazial, care vor avea astfel acces la titlurile din bibliografia şcolară, diverse culegeri, numeroase atlase şi hărţi. Spaţiul a fost conceput pentru a putea funcţiona ca un after-school, un loc unde elevii îşi pot face teme, dar şi un loc unde părinţii îi pot lăsa când merg să studieze în celelalte săli de lectură, sau unde şi învăţătorii sau profesorii pot veni împreună cu elevii pentru diverse activităţi didactice. Mai mult decât atât, în noul sediu al Bibliotecii Naţionale, vor putea veni şi “cititorii care nu ştiu încă să citească”. Este vorba despre elevii care vor intra la toamnă în clasa pregătitoare şi pentru care a fost amenajată o ludotecă, unde în prezent este găzduită o expoziţie de lucrări realizate de copii.

O altă sală de lectură care va fi disponibilă începând de luni este cea destinată celor interesaţi de lucrările de Drept şi documente juridice, o sală de la ferestrele căreia se poate vedea Tribunalul Bucureşti.

Imediat lângă, se află sala destinată celor care vor dori să citească presă, una dintre cele mai solicitate săli de-a lungul vremii. La raft veţi putea găsi colecţiile ziarelor din ultimii zece ani, în timp ce pentru presa mai veche va trebui să faceţi solicitare pentru a fi adusă din depozit.

Cea mai mare sală de lectură, cu o capacitate de 80 de locuri şi o zonă destinată artei care va funcţiona până va fi amenajată o sală specială, este cea de literatură.

Accesul în sălile de lectură ale Bibliotecii Naţionale se face pe baza unui permis care se eliberează pe loc, în mod gratuit. Este nevoie de o fotografie şi de buletin. În cazul în care îl pierdeţi şi vreţi un altul, va trebui să plătiţi echivalentul a aproximativ 10 euro. Nu este nevoie de permis pentru accesul în celelalte zone ale bibliotecii.

Cea mai valoroasă lucrare pe care o deţine Biblioteca este Codex Aureus, un fragment de evangheliar latin pe pergament din anul 810.

Sediul actual din Bdul Unirii

bibprim

bib1

Fostul sediu al Bibliotecii

bibex

Stay connected! 😀

http://www.eastcomfort.com/romania/bukarest/ap43-2r-apartment.en.html

Surse: ro.wikipedia.org

www.gandul.info

Ce mai facem prin Bucuresti…

Daca cumva sunteti in pana de idei pentru petrecerea timpului liber, iata cateva argumente sa iesiti din casa:

Pe malul Lacului Morii în dreptul Parcului Crângaşi ne aşteaptă sâmbătă singurul festival AeroNautic care combină acrobaţiile aeriene cu cele nautice. “Locul unde arta pilotajului aerian şi nautic îşi pune în practică valoarea prin aplicaţii demonstrative aeronautice. Un mod unic de a pune în valoare creativitatea celor mai buni piloţi de acrobaţie aeriană şi nautică şi de a promova cele două domenii.” În paralel în parc se desfăşoară începând cu ora 14.00 AeroNautic Expo aşa că pare să fie treabă pentru întreaga după amiază.

aero

1-5 Septembrie – Festivalului Ambasadelor

Septembrie începe cu prima ediție a Festivalului Ambasadelor, având ca temă “Open your Culture”. Festivalul este un eveniment cu un concept unic în peisajul cultural românesc, care va contribui la sporirea prestigiului şi atractivităţii capitalei României, promovând diversitatea culturală și arta țărilor cu misiuni diplomatice în România.  Spații: BIBLIOTECA NAȚIONALĂ A ROMÂNIEI (1-4 Septembrie, orele 10:00-20:00), PARCUL TINERETULUI – Lumea Copiilor (4, 5 Septembrie, orele 15:00-22:00), CINEMA STUDIO (1-4 Septembrie, orele 12:30-22:00), GALERIA GALATECA(1-5 Septembrie, orele 12:00-20:00). Timp de 5 zile vizitatorii vor avea ocazia să experimenteze varietatea culturală a Terrei, prin intermediul unor activități culturale și artistice, precum expoziții cu tematică internațională de arte vizuale (fotografie, proiecții de filme, pictură, instalații, sculptură), demonstrații și degustări culinare tradiționale, spectacole de muzică, dansuri, artizanat, meșteșuguri și obiceiuri de pe întreg mapamondul, momente pentru copii și activități captivante de diplomație culturală.  Festivalul Ambasadelor se adresează publicului larg, intrarea va fi liberă la toate momentele din cadrul festivalului.

5 Septembrie, începând cu ora 11 – Legenda Bucureştiului

Sâmbătă în Parcul Circului se va desfăşura un spectacol de teatru de păpuşi şi obiecte româneşti pentru toţi copiii din Bucureşti şi pentru ceilalţi curioşi. Pornind de la frumoasa “Legendă a lui Bucur” şi de la istoria vremii, scenariul vorbeşte, pe înţelesul tuturor, despre întemeierea oraşului Bucureşti. Asemeni unui personaj din legendă, la finalul poveştii, fiecare dintre copiii-spectatori va primi în dar un titirez, simbol al magiei pe care fiecare o poartă cu el şi îndemn de a “lua cu ei” povestea şi a păstra vii, cât mai mult timp în memorie, valorile dobândite.

leg

5-6 Septembrie, începând cu ora 17 sâmbătă si 18 duminică – Tango pe Lipscani

La început de septembrie, publicul bucureştean se va putea delecta cu un eveniment special în peisajul cultural bucureştean – “Tango pe Lipscani”, eveniment organizat de Teatrul de pe Lipscani, in parteneriat cu Administratia Monumentelor si Patrimoniului Turistic. Timp de două seri (5-6 septembrie), suntem invitaţi să dansăm tango pe Lipscani. Pe toată porţiunea străzii din faţa teatrului se va amenaja o scenă pe care iubitorii de dans, dar şi trecătorii vor putea dansa alături de cursanţi ai şcolilor de tango din Bucureşti. Participarea la evenimentele de stradă, concerte şi Milongi este gratuită. Dress code- Elegant Black.

tango

4 August – 6 Septembrie, începând cu ora 21.30 – Caravana Metropolis, Cinema în aer liber

În Parcul Titan, pe Insula Artelor a fos instalat cel mai mare ecran gonflabil din ţară, pe care vor fi proiectate în fiecare seară timp de o lună filme unul şi unul. “Caravana Metropolis își propune să aducă filmul european mai aproape de publicul larg, în lipsa cinematografelor de artă, care aproape au dispărut din România. 12 filme de autor vor fi proiectate de marți până duminică, de la orele 21:30, utilizând cel mai performant echipament de proiecție în aer liber din România, un ecran gonflabil de 120 m², și singurul proiector digital mobil din țară, de 17.000 lumeni, care permit urmărirea filmelor la o calitate înaltă, întâlnită în marile cinematografe ale lumii.” Intrarea este liberă.

Stay connected! 😀

Surse: www.100delocuri.ro

http://www.eastcomfort.com/romania/bucharest/ap22-2r-apartment.en.html

Bucharest’s New Old City

A decade of refurbishment has resulted in a charmimg, walkable quarter with enough sights to keep you occupied for the day and enough bars and clubs to ensure you never have to sleep.

old city

http://www.bbc.com/travel/story/20130712-bucharests-new-old-city

Stay connected! 😀

www.eastcomfort.com

Top 10 things to do in Bucharest by National Geographic

004

 

Gawk Until You Drop at the Palace of Parliament

The world’s biggest parliamentary building (and one of the largest buildings of any kind) happens to be in Bucharest. Whether one views the gargantuan Palace of Parliament as a folly and testament to the megalomania of former dictator Nicolae Ceaușescu or a display of Romanian materials and engineering skill (arguably both), it’s a must-visit. Hour-long guided tours manage to take in just a fraction of the building’s three-million-plus square feet (there are more than a thousand rooms) and focus on the tons of marble, hardwood, and gold used in the building’s construction in the 1980s, a time when Romania was straining to feed its own people. Ceaușescu and his wife, Elena, both played a direct role in the construction. It was originally intended to house the presidential offices and the Central Committee of the Romanian Communist Party but was never finished.

 

metrocity-lipscani

Glimpse a Piece of Old ‘Paris’

Even the city’s most ardent fans don’t quite maintain the old saw, the “Paris of the east.” That was Bucharest’s nickname in the decades before World War II, when the art nouveau palaces and architecture really were reminiscent of Paris. Decades of communist misrule and a tragic earthquake in 1977 brought much of the old city down, but there are places here and there where that former elegance can still be glimpsed. The Cișmigiu Gardens in the center of the city is a pearl of park built around a romantic lake and featuring old-growth trees and gracious, wrought-iron signposts and benches. North of the center, broad avenues like Şoseaua Kiseleff glide past old villas and acres of green to a commanding replica of the Arc de Triomphe—a genuine homage to Paris—and another elegant city park built around a lake: Herăstrău Park.

 Feast on Stuffed Cabbage Rolls and Cornmeal Porridge

Romanian food is not as well known outside the country as it deserves to be. The best dishes—based on time-tested traditional recipes and using locally sourced, often organic ingredients—are satisfying in a grandmotherly way. The unofficial national dish is sarmale, cabbage rolls stuffed with spiced minced pork and beef, but there are many similar concoctions. Main courses are often paired with mămăligă, cornmeal porridge (think polenta) topped with sour cream or grated sheep’s cheese. The cabbage rolls at Caru’ cu Bere, a traditional beerhouse in the center, are as good as the homemade variety. The cooks at Lacrimi si Sfinti have given traditional mains like veal and pork a modern makeover, spicing up old recipes with hints of citrus and coriander. One street snack worth looking out for is covrigi, a soft pretzel topped with salt or poppy seeds and served too hot to handle from the oven.

Learn Something of Romania’s Roots

Walking Bucharest’s busy boulevards, it’s easy to forget that outside the capital and a handful of large cities, Romania is a largely agrarian country, with a long and rich peasant tradition. For centuries, peasant communities—cut off from the world by impassable mountains or languishing under Turkish, Hungarian, or Austrian rule—were forced to eek out an existence with what they had. The quirky Museum of the Romanian Peasant shows off the elaborate woodworking, pottery-making, egg-painting, and weaving skills of the peasantry in a way that’s both educational and amusing. Small tongue-in-cheek signs at the entrance to each room poke fun at modern life, bring a chuckle, and draw you in. Downstairs there’s a side exhibition on the Communists’ efforts to nationalize the peasantry in the 1970s and ’80s, with some jarring busts of Lenin. At the back, there’s a big shop in which to buy authentic souvenirs to take home.

Pay Your Respects to Vlad the Impaler

Admittedly, Bucharest’s ties to Vlad Țepeș, the real-life, bloodthirsty prince who served as the inspiration for Bram Stoker’s Dracula, are tenuous. After all, Bucharest was just beginning its rise as an important city in the 15th century, when Vlad III (of Impaler fame) was defending the fledgling principality of Wallachia from Ottoman incursions. Thanks to Stoker, Dracula is more commonly associated with the region of Transylvania (though he didn’t spend much time there either, apparently). However, just 25 miles (40 kilometers) north of Bucharest, an isolated island monastery in the middle of Lake Snagov houses the prince’s purported final resting place. As with all Dracula stories, Vlad’s death and burial are shrouded in mystery. Even if it turns out he’s not buried here, lovely Snagov makes for an ideal outing. Regular minibuses make the 40-minute trip throughout the day from Piața Presei Libere, north of the center. Once in Snagov town, hire a boat for the final leg out to the monastery.

Indulge in 21st-Century Art

Romania has exploded onto the contemporary art scene in recent years. The excitement was generated initially by a group of young painters and visual artists from the northern city of Cluj-Napoca, but at least some of the action has shifted to the capital as new galleries and design centers open up. It’s hard to pinpoint precisely what constitutes Romanian contemporary art, though critics point to shared elements of wit and dark humor, a somber mood, and bits of surrealism in defining a common style. Some of the best new galleries for experiencing the excitement include the Zorzini Gallery, the H’art Gallery, and Anaid. The Galateca gallery, across from the National Museum of Art, specializes in cutting-edge design and hosts art events and happenings. Stop by the gallery’s shop, Neogalateca, to see some envelope-pushing design in glassware and home furnishings (including a fetching coat rack carved from a tree trunk).

003

Find Your Garden of Eden

Part of the pleasure of strolling through the city’s dense urban fabric is discovering hidden pockets of green between the buildings and hearing the buzz of conversation beneath the trees. In recent years, outdoor cafes and drinking gardens have sprung up all around town to take advantage of Bucharest’s hot summer nights, when, frankly, no one wants to sit indoors. The Cărtureşti bookstore may have ignited the trend with its sprawling Verona Garden at the back. The OAR Garden, next door, offers more privacy and the possibility of live jazz or acoustic guitar on some evenings. Not far away, tucked behind the derelict Palatul Știrbei (Știrbei Palace), is the lush Eden Garden. Buy a bottle of rosé at the bar and find a shaded table.

Visit the City’s Hidden, Historic Churches

Romanitra is deeply Eastern Orthodox, but the real beauty of Bucharest’s ecclesiastical architecture is not found in big cathedrals. Rather, it’s the tiny churches and chapels—usually squeezed into impossibly small corners—that surprise and delight. Many date from the 17th and 18th centuries and fuse elements of Byzantine, Greek, Ottoman, and Renaissance styles. The churches share common elements that include impossibly high steeples built over tiny floor plans, elaborate frescoes, and signature details such as raised pillars and stone balustrades. The Stavropoleos Church in the Old City is an excellent example, with its rich wall paintings and finely carved doors. Other churches to look for include St. Apostles’ Church, Antim Church, and the hard-to-find-but-worth-the-effort Doamnei Church, biding time in the back lot of a Pizza Hut.

Drink and Dance Through the Old City

Bucharest’s historic core, the Old City, has gotten a much needed makeover and, these days, is anything but “old.” What was once the stomping ground of the Princely Court in the 15th century and later the center of traditional trades such as horseshoeing and metalworking has been transformed into the go-to district for bars, clubs, and cafés. Here, tiny lanes like Strada Smârdan or Strada Covaci heave with partiers moving from meals to drinks to dancing as the night wears on. For drinks, try Bicicleta, where the furnishings have been fashioned from old bicycles. For clubbing, mainstream stalwarts like La Muse and Mojo, both in the heart of the Old City, are dependable all-night DJ danceathons. Biutiful, not far away, offers high-concept industrial design with higher prices to match.

See Where Modern History Was MadeA quarter century ago, former communist dictator Nicolae Ceaușescu and his wife, Elena, were toppled following a dramatic, weeklong uprising across the country that cost more than a thousand lives. It was a pivotal moment in Romania’s historic transition to democracy. Some of the bloodiest fighting took place on or near today’s Piața Revoluției (Revolution Square), and on closer inspection some buildings still bear pockmarks from the bullets. At the center of the square, the spiky Memorial of Rebirth is meant to honor those who died and to symbolize the country’s rebirth. Just across the square stands the former Central Committee building of the Romanian Communist Party. From the balcony on the front of the building (still visible), Ceaușescu gave his last, ill-fated address to the nation on December 21, 1989, before fleeing from the roof in a helicopter. He and his wife were soon captured and were executed four days later.

001

 

 
Enjoy! and Stay connected! 😀

Surse:  National Geographic

www.eastcomfort.com

 

Relaxare de vara…

Nu poți sta în vacanță toată vara, tot te mai prind seri și weekend-uri în oraș. icon smile Terase și grădini din București pentru relaxări DESIGNIST în oraș Și cum căldura în combinație cu betonul rezultă în stări mai puțin creative,am pregatit un material finut cu oazele care salvează inspirația în serile încinse …

Yardini, Stirbei Voda, 84A

yardini-gradina

Cafe Verona, Strada Pictor Arthur Verona 13-15

gradina-verona

Modelier, Strada Duzilor 12

modelier

La Copac, Strada Pitar Moș 23

la-copac

Ceainaria Cinci, Str Olimpului 13

cinci

Serendipity, Str. Dumbrava Roșie nr. 12

serendipity

Gradina ControlClub, Strada Constantin Mille 4

control

Stay connected! 😀

Surse: www. designist.ro

www.restograf.ro

http://www.eastcomfort.com/romania/bukarest/ap43-2r-apartment.en.html